
Pentru inițiativa „Fur Free Europe” (O Europă fără produse din blană) s-a înregistrat un număr record de declarații de susținere din partea cetățenilor UE validate (1 502 319) și pragul necesar în 18 țări. Aceasta este cea de-a 10-a inițiativă cetățenească europeană încununată de succes și a fost prezentată Comisiei Europene la 14 iunie 2023.
Prin această inițiativă, i se solicită Comisiei să interzică, peste tot în UE, atât deținerea și uciderea animalelor pentru producția de blană, cât și introducerea pe piața UE a blănurilor provenite de la animale de crescătorie și a produselor care conțin astfel de blănuri.
Până la 14 decembrie 2023, Comisia trebuie să prezinte un răspuns oficial, în care să descrie măsurile pe care intenționează să le întreprindă. În următoarele săptămâni, Comisia se va întâlni cu organizatorii pentru a discuta în detaliu despre inițiativă. Apoi, Parlamentul European va organiza o audiere publică.