La 17 noiembrie 2025, inițiativa cetățenească europeană „Interzicerea practicilor de conversie în Uniunea Europeană” a fost prezentată Comisiei Europene, devenind astfel cea de-a 13-a inițiativă de succes care va fi examinată de Comisie.
Inițiativa a obținut 1 128 063 de declarații de susținere valabile din partea cetățenilor UE, depășind minimul necesar (un milion) și atingând pragurile în 11 state membre.
Organizatorii inițiativei invită Comisia să propună o interdicție juridică obligatorie a practicilor de conversie care vizează cetățenii LGBTQ+ din Uniunea Europeană.
Până la 18 mai 2026, Comisia trebuie să prezinte un răspuns oficial, în care să descrie, dacă este cazul, măsurile pe care intenționează să le întreprindă. Aflați ce urmează: Ghidul pe etape.
