Direct la conținutul principal
Inițiativa cetățenească europeană

ICE la școală

A teacher interacts with a classroom full of students

Instrumentul pentru școli „Democrația UE în acțiune - Exprimați-vă părerea prin Inițiativa cetățenească europeană”

Ce îi determină pe tineri să acționeze când îi preocupă o problemă? Ce pot face concret în calitate de cetățeni ai Uniunii Europene?  Ce putem realiza când ne unim forțele – chiar și dincolo de frontiere – și colaborăm pe probleme importante?  

Încurajați-vă elevii să acționeze cu ajutorul noului set de instrumente pentru școli „Democrația UE în acțiune – Exprimați-vă părerea prin Inițiativa cetățenească europeană”! 

Pentru a deveni cetățeni activi, tinerii trebuie să înțeleagă cum funcționează democrația și ce drepturi și responsabilități au. Setul de instrumente educaționale „Democrația UE în acțiune” le prezintă elevilor Inițiativa cetățenească europeană și îi încurajează să contribuie în mod activ la dezbaterea chestiunilor europene. Se adresează elevilor din ultimii doi ani de liceu.

Cu ajutorul cursurilor, al analizelor, dezbaterilor, activităților de proiect și jocului de rol, elevii vor învăța cum se iau deciziile în UE, cum le afectează aceste decizii viața de zi cu zi și, cel mai important, cum le permite Inițiativa cetățenească europeană să își unească forțele cu alte persoane pentru a modela politica UE în domeniile care îi preocupă. 

„Modulul li s-a părut elevilor mei chiar foarte interesant. Au fost intrigați de sarcinile propuse și s-au amuzat copios, mai ales când au avut de realizat un material video pentru inițiativa lor. O bună combinație de lecții și divertisment."  – Małgorzata, profesoară de liceu în Polonia

Cursul este adecvat pentru cursurile de cetățenie sau educație civică. Poate fi integrat, de asemenea, într-un proiect, într-un curs de limbi străine sau de învățare integrată a conținutului și a limbii. Este disponibil în toate limbile oficiale ale UE.

Aflați mai multe și descărcați setul de instrumente

Democrația UE în acțiune - Exprimă-ți părerea cu inițiativa cetățenească europeană

Despre setul de instrumente

În luna mai 2023 a avut loc un webinar pentru a prezenta setul de instrumente cadrelor didactice. Găsiți mai jos înregistrarea webinarului și fișierul PowerPoint aferent (doar în limba engleză).

De asemenea, puteți asculta episodul podcastului „CitizenCentral” intitulat ABC-urile „Democrației UE în acțiune” – prezentarea unui set de instrumente pentru Inițiativa cetățenească europeană (doar în limba engleză).

Urmăriți înregistrarea

Toolkit Webinar powerpoint
Powerpoint presentation used to introduce the educational toolkit

Concursul de videoclipuri ImagineEU – Câștigători

Concursul ImagineEU a fost organizat în anul școlar 2023-2024 pentru a însoți lansarea setului de instrumente educaționale pentru școli intitulat „Democrația UE în acțiune – Exprimați-vă părerea prin Inițiativa cetățenească europeană”. 

Concursul i-a provocat pe tinerii europeni din ultimii doi ani de învățământ secundar să afle mai multe despre cum pot deveni cetățeni activi în UE. Ei au fost invitați să reflecteze la idei concrete care pot face din UE un loc și mai atrăgător și care le-ar putea aduce beneficii cetățenilor din întreaga Uniune Europeană – pe baza conceptului de Inițiativă cetățenească europeană (ICE), un instrument important al democrației participative în UE, care le permite cetățenilor să se implice activ în procesul de elaborare a politicilor UE. 

În grupuri de până la 7 colegi, elevii au putut să-și prezinte ideile creative într-un scurt videoclip. Am primit peste 400 de videoclipuri. Dintre acestea, 388 respectau regulamentul de concurs și au fost publicate și supuse votului publicului. 

În etapa finală, juriul a evaluat cele 50 de videoclipuri care au primit cele mai multe voturi, pentru a stabili cele trei echipe câștigătoare. 

URMĂRIȚI VIDEOCLIPURILE CÂȘTIGĂTOARE 

Premiul

Cele trei echipe câștigătoare au fost recompensate cu o excursie de studiu la Bruxelles, în inima Uniunii Europene, în perioada 21-23 martie 2024. 

În timpul excursiei, echipele s-au întâlnit cu reprezentanți ai instituțiilor europene pentru a afla mai concret cum sunt elaborate politicile și legislația UE și cum se pot implica cetățenii UE în Inițiativa cetățenească europeană. 

Citiți știrile Comisiei din 22 martie 2024 (în franceză).

Photo of the three winning teams

Criterii pentru premiere

Cele 50 de videoclipuri care au primit cel mai mare număr de voturi din partea publicului au fost evaluate de un juriu format din reprezentanți ai comunității ICE, care reunește instituțiile UE, autorități naționale și organizații ale societății civile, precum și tineri stagiari la Comisia Europeană. Iată criteriile urmărite de juriu: 

  • Relevanța în raport cu ICE (0-25 puncte): Ideea videoclipului poate constitui subiectul unei Inițiative cetățenești europene?   
  • Claritatea (0-50 puncte): Mesajul este clar și concis?  
  • Creativitatea (0-25 puncte): Ideea este originală? Echipa o abordează într-un mod interesant? 

 

Concursul a fost organizat de Secretariatul General al Comisiei Europene, unitatea SG.A.1 (Priorități politice și programul de lucru).

 

Doriți să descoperiți totul despre ICE și să comunicați despre instrument?