CitizenCentral aduce în prim-plan inițiativele cetățenești europene. În fiecare episod înregistrat în anii 2021-2023, câțiva organizatori și susținători ai diferitelor inițiative ne spun de ce inițiativa lor este importantă și cum resimt popularizarea ideilor lor la nivelul UE. De asemenea, oferă sfaturi demne de urmat pentru a avea un cuvânt mai greu de spus în politicile care ne afectează viețile.
Experții în materie de politici și cadrele universitare care participă la unele interviuri dezvoltă ideile ridicate de aceste inițiative cetățenești.
Ne puteți asculta pe Apple Podcasts, Spotify, și SoundCloud.
Opiniile exprimate în podcasturi reflectă doar punctul de vedere al vorbitorilor și în niciun caz nu pot fi considerate ca reflectând poziția Comisiei Europene sau a Uniunii Europene.
Să facem cunoștință cu organizatorii inițiativelor cetățenești europene menționate în notele de episod de mai jos.
3.2: Ce impact au inițiativele cetățenești europene? Exemple legate de inițiativele reușite
Cetățenii UE vor adesea să afle ce impact au inițiativele cetățenești europene. Iată de ce, în acest episod, analizăm mai îndeaproape trei inițiative care au întrunit peste 1 milion de semnături și au primit un răspuns din partea Comisiei. Discutăm cu 3 organizatori din partea a 3 inițiative: Ban glyphosate [Interzicerea glifosatului și protecția oamenilor și mediului de pesticide toxice], End the Cage Age („Să punem capăt erei cuștii”) și Right2Water [„Apa și salubritatea reprezintă un drept al omului! Apa este un bun public și nu o marfă!”].
Pentru fiecare inițiativă, discutăm și cu funcționari ai Comisiei Europene care ne explică mai în detaliu ce acțiuni s-au întreprins ca răspuns la inițiativele reușite.
În 2023, Comisia răspunde la alte patru inițiative cetățenești reușite [în aprilie, iulie și decembrie].
Episodul a fost publicat în iunie 2023
- Helmut Burtschner-Schaden, organizator al inițiativei „Interzicerea glifosatului și protecția oamenilor și mediului de pesticide toxice”
- Klaus Berend, șeful unității pentru echipa Pesticide și Biocide, Direcția Generală Sănătate și Siguranță Alimentară a Comisiei Europene
- Andrew Owen-Griffiths, responsabil cu strategia politică, Direcția Generală Sănătate și Siguranță Alimentară a Comisiei Europene
- Olga Kikou, organizator al inițiativei End the Cage Age („Să punem capăt erei cuștii”)
- Andrea Gavinelli, șeful unității pentru bunăstarea animalelor din Direcția Generală Sănătate și Siguranță Alimentară a Comisiei Europene
- Pablo Sánchez Centellas, organizator al inițiativei „Apa și salubritatea reprezintă un drept al omului! Apa este un bun public și nu o marfă!”
- Bert Leemans, responsabil cu strategia politică, Direcția Generală Mediu
3.1: ABC-urile „Democrației UE în acțiune” – prezentarea unui set de instrumente pentru Inițiativa cetățenească europeană
În acest episod, vorbim despre eforturile de a face din ICE un instrument democratic cunoscut de toți europenii, începând cu elevii de liceu. Setul de instrumente „Democrația UE în acțiune – Exprimați-vă părerea cu Inițiativa cetățenească europeană” a fost elaborat de Comisia Europeană și testat în licee la începutul anului 2023.
Interviurile acoperă mai multe perspective: discutăm cu Loránt Vincze, deputat european, care a fost organizator al unei campanii ICE la începuturile acestui instrument democratic și care este un susținător fervent al educației pentru cetățenie, și cu Małgorzata Malczyk, profesoară de limba engleză care a folosit setul de instrumente în faza pilot într-o școală din Polonia. Apoi, Silvia Kersemakers, șefa echipei „ICE” din Bruxelles, ne spune de ce a fost elaborat setul de instrumente. Și ascultăm vocile câtorva tineri. Ce ne spun ei arată că este nevoie de o mai bună popularizare a Inițiativei cetățenești europene.
Episodul a fost publicat în iunie 2023
Loránt Vincze, deputat în Parlamentul European (PPE) – https://www.europarl.europa.eu/meps/ro/98582/LORANT_VINCZE/home
Małgorzata Malczyk, profesoară la liceul Juliusz Słowacki din Varșovia
Silvia Kersemakers, șefa echipei „Inițiativa cetățenească europeană” din cadrul Comisiei Europene
Mulțumim foarte mult celor 9 invitați care au adus un suflu tineresc acestui episod!
2.4: Pentru animale, oameni și planetă! Ascultați vocile celor care au propus soluții noi împotriva unor practici vechi
În acest episod al podcastului CitizenCentral, doi organizatori de inițiative cetățenești europene discută despre produsele de origine animală. Aceștia cred că tehnologiile moderne oferă soluții la ceea ce ei consideră practici vechi și nesustenabile și că tehnologia poate aduce beneficii animalelor, oamenilor și planetei.
Filippo Borsellino, organizator al inițiativei End the Slaughter Age („Să ieșim din era sacrificării animalelor!”), se axează pe transferul subvențiilor UE de la creșterea animalelor la alternative bazate pe celule și plante. Avem, de asemenea, un invitat care conduce un start-up spaniol care produce carne de sinteză.
Elise Fleury este reprezentantă a inițiativei Fur Free Europe („O Europă fără produse din blană”), care vizează interzicerea pe piața europeană a fermelor de creștere a animalelor de blană și a produselor din blană de crescătorie. Invitata noastră discută despre acest subiect și dă idei pentru derularea unei campanii ICE de succes.
Episodul a fost publicat în ianuarie 2023
Filippo Borsellino, reprezentant al inițiativei End the Slaughter Age („Să ieșim din era sacrificării animalelor!”)
- https://www.endtheslaughterage.eu
- https://www.facebook.com/ETSA.EU/
- https://www.instagram.com/endtheslaughterage_eu/
- https://www.linkedin.com/company/end-the-slaughter-age/
Elise Fleury, reprezentantă a inițiativei Fur Free Europe („O Europă fără produse din blană”)
Mulțumiri invitatului nostru:
Javier Zaratiegui, cofondator al Cocuus, un start-up spaniol care produce carne de sinteză
2.3: Remunerare echitabilă și fairplay: vă prezentăm trei europeni care militează pentru transparență
Urmăriți dialogul pe care l-am purtat cu 3 organizatori de inițiative cetățenești din Țările de Jos, Franța și Danemarca. Kirsten Kossen, organizatoare a inițiativei Good Clothes, Fair Pay („Haine de calitate, salariu echitabil”), solicită adoptarea unor norme privind un venit de subzistență pentru lucrătorii din sectorul confecțiilor și al încălțămintei. Inițiativa solicită mai multă transparență și responsabilitate în cadrul lanțului de aprovizionare, pentru a reduce sărăcia și a combate munca copiilor.
Îl mai puteți asculta pe Ronan Evain, director executiv al rețelei Football Supporters Europe și reprezentant al inițiativei Win it on the Pitch („Victorie pe teren”). Acest grup de organizatori dorește să protejeze modelul european de sport și să prevină tentativele de scindare de tipul Super Ligii. El urmărește să se recunoască în mod oficial valoarea socială a sportului în societatea europeană și să implice suporterii în discuțiile privind viitorul pe termen lung al sportului european.
În cele din urmă, discutăm cu Pernille Schriver, din Danemarca, reprezentantă a inițiativei Stop 5G – Stay Connected but Protected („Stop (((5G))) – Să fim conectați, dar și protejați”). Inițiativa combină preocupările multor grupuri și urmărește să abordeze presupusele probleme legate de radiații, de mediu, de colectarea datelor și de supraveghere asociate conectivității fără fir.
Declinare a responsabilității: Comisia nu confirmă în niciun fel corectitudinea factuală a conținutului inițiativei „Stop 5G”, care ține de responsabilitatea exclusivă a grupului de organizatori. De fapt, o serie de afirmații formulate în această inițiativă contravin bazei de dovezi științifice aflate la dispoziția Comisiei și evaluărilor efectuate de Comisia internațională pentru protecția împotriva radiației neionizante (ICNIRP), organismul mandatat de Organizația Mondială a Sănătății să evalueze riscurile pentru sănătate.
Episodul a fost publicat în decembrie 2022
Kirsten Kossen, reprezentantă a inițiativei Good Clothes, Fair Pay („Haine de calitate, salariu echitabil”)
- https://www.goodclothesfairpay.eu
- https://www.instagram.com/goodclothesfairpay
- https://www.facebook.com/goodclothesfairpay
- https://www.linkedin.com/company/good-clothes-fair-pay
- https://twitter.com/goodclotheseu
Ronan Evain, reprezentant al inițiativei Win it on the Pitch („Victorie pe teren”)
- https://winitonthepitch.eu
- https://www.facebook.com/FansEurope
- https://www.instagram.com/fans_europe
- https://twitter.com/FansEurope
Pernille Schriver, reprezentantă a inițiativei Stop 5G – Stay Connected but Protected („Stop (((5G))) – Să fim conectați, dar și protejați”)
2.2: Lobbyiști cetățeni și viitori lideri: vocea tinerilor europeni
În acest episod special ascultăm câțiva tineri europeni în vârstă de până la 26 ani, originari din 9 țări diferite din UE, care își expun ideile despre votare, elaborarea politicilor UE, activismul cetățenilor și Inițiativa cetățenească europeană. De asemenea, ne prezintă ideile pe care ar vrea să le vadă transformate în inițiative cetățenești.
Ne întâlnim și cu Daniela Vancic, de la Democracy International, și cu Paco Camas, de la Ipsos, o companie de cercetare de piață. Daniela susține că ICE și alte instrumente participative îi ajută pe tineri să se implice în chestiunile care îi preocupă, iar Paco ne oferă date și cifre privind participarea tinerilor în UE.
Și în cele din urmă, discutăm cu doi organizatori ai inițiativei cetățenești „Eliminarea scutirii fiscale pentru carburantul de aviație în Europa” (intitulată și „Fairosene”). Acești doi tineri lobbyiști fac bilanțul campaniei lor și reflectează asupra succesului acesteia.
Episodul a fost publicat în septembrie 2022
Daniela Vancic, manager programe europene la Democracy International
Paco Camas, director de cercetare a opiniei publice la Ipsos
Timothée Galvaire și Tassos Papachristou, organizatori ai inițiativei „Eliminarea scutirii fiscale pentru carburantul de aviație în Europa”
Mulțumim foarte mult celor 9 invitați care au adus un suflu tineresc acestui episod!
2.1: Reciclarea și cotele de TVA: vă prezentăm câțiva europeni care caută soluții sustenabile
În prim-plan, inițiativele „Returnați plasticele” și „Green VAT”
Iată-ne ajunși la sezonul 2 al podcastului CitizenCentral! În acest episod, vorbim cu doi organizatori de inițiative cetățenești care abordează sustenabilitatea și comportamentul consumatorilor din perspective diferite. De asemenea, am invitat trei experți în domeniul climei și al durabilității din diferite țări ale UE.
Omar Pérez, care vorbește despre inițiativa ReturnThePlastics („Returnați plasticele”), ne arată cum își propune acest grup de organizatori să încurajeze extinderea utilizării unor sisteme de reciclare existente în mai multe țări ale UE. Sistemele existente încep să dea rezultate. De aceea, organizatorii au venit cu ideea instalării pe întreg teritoriul UE a unui sistem de garanție pentru reciclarea sticlelor din plastic prin automate de returnare instalate în supermarketuri. O întrebare importantă nu are încă răspuns: cine ar trebui să plătească pentru acest sistem?
Brigitta Hartmann reprezintă inițiativa Green VAT, care solicită introducerea, în Europa, a unor reduceri fiscale pentru produsele bio, ecologice sau produse în mod durabil. Obiectivul este de a oferi consumatorilor mai multe opțiuni, și în același timp de a încuraja întreprinderile să regândească modul de fabricare a produselor. Se poate pune însă întrebarea: baza de impozitare ar continua să existe dacă toate produsele ar deveni ecologice?
Omar Pérez Peñalver, susținător al inițiativei Returnați plasticele: o inițiativă cetățenească de punere în aplicare a unui sistem de garanție-returnare la nivelul UE pentru reciclarea sticlelor din plastic
- http://returntheplastics.eu/
- https://twitter.com/ReturnPlastics
- https://www.facebook.com/returntheplastics
- https://www.instagram.com/return_the_plastics
Brigitta Hartmann, principala reprezentantă a inițiativei „Green VAT” – un TVA verde european menit să stimuleze produsele și serviciile durabile și ecologice
În acest episod, mai discutăm cu o expertă lituaniană în materie de politici în domeniul economiei circulare, al materialelor plastice și al deșeurilor organice și cu doi profesori universitari: o profesoară specializată în durabilitate, de la Universitatea din Groningen și un profesor specializat în schimbările climatice și economie, de la Universitatea din Lund.
Mulțumiri invitaților noștri:
Rasa Tumaševičiūtė, ambasadoare a Pactului climatic european în Lituania | Jenny Van Doorn, profesoară de marketingul serviciilor la Universitatea Groningen (Țările de Jos), specializată în durabilitate | Fredrik N G Andersson, conferențiar universitar de științe economice la Universitatea din Lund (Suedia), implicat în activități de cercetare privind schimbările climatice
1.7: ICE@10: inițiative noi, amintiri dragi
În prim-plan, inițiativele „Cosmetice fără cruzime”, „Un preț al carbonului pentru a combate schimbările climatice” și „Fraternité 2020 - Mobilitate. Progres. Europa.”
În 2022, instrumentul de democrație participativă Inițiativa cetățenească europeană a împlinit 10 ani. În acest episod, ne întâlnim cu câțiva organizatori de inițiative încheiate, curente și (poate) viitoare: Simona Pronckutė, dr. Julia Baines și Virginia Fiume.
Inițiativa Save Cruelty Free Cosmetics („Cosmetice fără cruzime”) vizează interzicerea totală a testării pe animale a ingredientelor produselor cosmetice și face apel la modernizarea științei, astfel încât să nu mai fie nevoie de teste pe animale. Organizatorii săi vor ca inițiativa să strângă 1 milion de semnături în timp record!
După doi ani de campanie și o perioadă de colectare a semnăturilor care s-a încheiat în vara anului 2021, Virginia Fiume ne împărtășește concluziile pe care le-a tras organizând inițiativa „Un preț al carbonului pentru a combate schimbările climatice”. Împreună cu colegii săi, și-a canalizat experiența dobândită cu inițiativa cetățenească către proiectul EUMANS.eu și promite să revină pe scena publică.
Și în cele din urmă, vorbim cu un organizator al primei inițiative cetățenești înregistrate de Comisie: „Fraternité 2020 – Mobilitate. Progres. Europa.” Ce a însemnat pentru Simona participarea la o inițiativă cetățenească europeană acum 10 ani? Cum i-a influențat viața?
Notă: Răspunsul Agenției Europene pentru Produse Chimice la campania PETA și la problema cerințelor privind testarea pe animale: https://ec.europa.eu/environment/chemicals/reach/animal_en.htm
Dr. Julia Baines, responsabilă de politici științifice la PETA UK și susținătoare a inițiativei Save Cruelty Free Cosmetics („Cosmetice fără cruzime”)
- www.savecrueltyfree.eu
- www.peta.org.uk/features/save-cruelty-free-cosmetics
- Twitter: @PETAUK, @CrueltyFreeEU, @HSIEurope, @Act4animalsEU
Virginia Fiume, coordonatoare a EUMANS.eu și organizatoare a inițiativei „Stop încălzirii globale – Un preț al carbonului pentru combaterea schimbărilor climatice”
Simona Pronckutė, membră fondatoare a inițiativei „Fraternité2020 – Mobilitate. Progres. Europa”
- Citiți articolul scris de Simona pentru EurActiv: https://www.euractiv.com/section/digital/opinion/european-citizens-initiative-one-year-of-challenges
După discuțiile cu cele trei organizatoare de inițiative, gazda Méabh Mc Mahon vorbește și cu un expert în industria produselor cosmetice.
Mulțumiri invitatului nostru:
John Chave, director general al Cosmetics Europe
1.6: Vaccinurile și drepturile de autor – europeni care luptă pentru schimbări în politicile UE
În prim-plan, inițiativele Freedom to share („Legalizarea partajării”) și „Dreptul la tratament”
Acest episod din „CitizenCentral” se axează pe drepturile de autor și de proprietate intelectuală (PI). Gregory Engels, reprezentând inițiativa Freedom to Share („Legalizarea partajării”), caută să influențeze legislația europeană privind drepturile de autor și să legalizeze partajarea de fișiere prin intermediul rețelelor digitale.
Julie Steendam reprezintă inițiativa „Dreptul la tratament” (denumită și „Fără profituri de pe seama pandemiei”), care invită Comisia Europeană să se asigure că toate vaccinurile și tratamentele împotriva coronavirusului sunt disponibile gratuit pentru întreaga omenire. Ambii invitați analizează subiecte complexe legate de impactul legislației privind drepturile de autor și proprietatea intelectuală, de libertatea noastră și de costurile pe care le plătim.
Gregory Engels, membru al grupului de organizatori al inițiativei Freedom to Share („Legalizarea partajării”)
Julie Steendam, coordonatoare europeană a inițiativei „Dreptul la tratament”
- www.noprofitonpandemic.eu
- https://www.facebook.com/Right2CureECI
- https://twitter.com/Right2Cure // @Right2Cure
- https://www.instagram.com/right2cure_euinitiative
- #Right2Cure #NoprofitOnPandemic
Gazda Méabh Mc Mahon vorbește și cu 2 experți în drepturile de proprietate intelectuală: un jurist și cercetător/conferențiar universitar din Spania și un expert al Organizației Mondiale a Comerțului din Elveția.
Mulțumiri invitaților noștri:
Javier de la Cueva, jurist și profesor la catedra de Proprietate intelectuală din cadrul Institutului Spaniol de Administrare a Afacerilor (Instituto Empresa) | Roger Kampf, consilier OMC specializat în sănătate și proprietate intelectuală
1.5: Consumatori responsabili – europeni care luptă împotriva schimbărilor climatice în moduri creative
În prim-plan, inițiativele „Interzicerea publicității pentru combustibilii fosili și a sponsorizării din partea întreprinderilor din acest sector” și „Ecoscorul european”
În al cincilea episod al CitizenCentral, îi ascultăm pe Silvia Pastorelli și Antoine Thill – doi organizatori care se străduiesc, fiecare în felul său, să responsabilizeze întreprinderile și să îi ajute pe consumatori să facă alegeri durabile.
Inițiativa „Interzicerea publicității pentru combustibilii fosili” cere ca UE să elaboreze și să adopte un act legislativ care să interzică publicitatea pentru combustibilii fosili, precum și pentru transporturile rutiere și navale pe bază de astfel de combustibili. Inspirată din interzicerea publicității la tutun, valabilă deja în întreaga UE, această inițiativă încearcă să facă schimbări sistemice pentru a tempera criza climatică. În paralel, organizatorii inițiativei European EcoScore („Ecoscorul european”) doresc să se înființeze o etichetă obligatorie care să le ofere consumatorilor europeni informații transparente despre impactul de mediu al produselor fabricate sau vândute în UE.
Ambele inițiative au fost înregistrate și au început să colecteze semnături la jumătatea anului 2021. Aflați cum au evoluat.
Silvia Pastorelli, reprezentantă a inițiativei „Interzicerea publicității pentru combustibilii fosili și a sponsorizării din partea întreprinderilor din acest sector” și activistă pentru climă și energie în cadrul unității europene a Greenpeace
- https://banfossilfuelads.org
- https://twitter.com/GreenpeaceEU
- https://www.instagram.com/greenpeace
- https://www.facebook.com/greenpeace.international
Antoine Thill, reprezentant al inițiativei European EcoScore („Ecoscorul european”) și coordonator al echipei belgiene de promovare a ICE
- https://europeanecoscore.com
- https://www.facebook.com/EuropeanEcoScore
- https://www.instagram.com/eu.ecoscore
Alte detalii:
Gazda Méabh Mc Mahon discută și cu un expert în marketing care luptă să convingă întreprinderile să pună oamenii și planeta pe primul loc, cu o doamnă din Franța care militează pentru a se pune capăt sponsorizării artei și culturii de către întreprinderile din sectorul combustibililor fosili, cu o expertă în schimbări sistemice în sectorul agroalimentar și cu un antreprenor care lucrează pentru sustenabilitate și eliminarea deșeurilor din plastic.
Mulțumiri invitaților noștri:
Thomas Kolster, activist în marketing și autor al Goodvertising | Clara Paillard, consilier la Culture Unstained | Cliona Howie, director general al Foundation Earth în colaborare cu EIT Food | Adam Webb, fondator al Lifelong Cosmetics
1.4: Europeni care luptă pentru revendicarea chipurilor cetățenilor cinstiți și pentru reducerea sărăciei pe întregul continent
În prim-plan, inițiativele „Reclaim Your Face – Inițiativa societății civile pentru interzicerea practicilor de supraveghere biometrică în masă” și „Introducerea unor venituri de bază necondiționate (VBN) în întreaga UE”
În cel de-al patrulea episod al CitizenCentral, le ascultăm pe Ella Jakubowska și pe Catarina Neves, vorbind despre diferite modalități de protejare a drepturilor fundamentale și de reducere a inegalităților în întreaga UE. „Reclaim Your Face – Inițiativa societății civile pentru interzicerea practicilor de supraveghere biometrică în masă” încearcă să reglementeze cu strictețe utilizarea tehnologiilor biometrice pentru a evita atingerea nejustificată la adresa drepturilor fundamentale. Cum folosesc cetățenii, întreprinderile și guvernele tehnologia biometrică? În ce scop? Cum ne afectează acest lucru viața? Iată câteva din subiectele abordate în acest episod.
Organizatorii inițiativei „Introducerea unor venituri de bază necondiționate (VBN) în întreaga UE” îi cer Comisiei să prezinte o propunere de introducere a unui venit universal de bază în întreaga UE, pentru a îmbunătăți traiul cetățenilor europeni în toate țările din UE.
Ella Jakubowska, consilieră de politici digitale pentru inițiativa cetățenească europeană Reclaim Your Face
- https://reclaimyourface.eu/ro/
- https://twitter.com/ReclaimYourFace
- https://www.facebook.com/ReclaimYourFace/
- https://www.instagram.com/reclaimyourface/?hl=en
- https://twitter.com/edri
- https://twitter.com/ellajakubowska1
Detalii:
- https://citizens-initiative-forum.europa.eu/blog/democratic-action-has-power-protect-eu-democracy-biometric-mass-surveillance_ro
- https://reclaimyourface.eu/report-biometric-mass-surveillance-germany-netherlands-poland/
- https://www.politico.eu/list/tech-28-class-of-2021-the-ranking/sarah-chander-and-ella-jakubowska/
- https://edri.org/our-work/new-eci-ban-biometric-mass-surveillance/
- https://reclaimyourface.eu/evidence-in-eu-countries/
- https://reclaimyourface.eu/romani-rights-and-biometric-mass-surveillance/
Catarina Neves, susținătoare a venitului de bază în Portugalia, membră a echipei implicate în campania „Introducerea unor venituri de bază necondiționate (VBN) în întreaga UE” (ECI-UBI) din Portugalia și colaboratoare a echipei ECI-UBI pentru toată Europa. Colaboratoare a UBI4ALL, o inițiativă înființată pentru a sprijini această inițiativă.
Gazda Méabh Mc Mahon discută și cu un specialist în drepturi și etică în domeniul tehnologiei din Spania, care analizează algoritmii unora dintre cele mai mari companii din domeniul tehnologiei, cu o jurnalistă de investigație din Italia care a testat controlul biometric la frontierele Europei și cu un specialist în viitorul muncii din România, care lucrează la Centrul European de Politici din Bruxelles.
Mulțumiri invitaților noștri:
Gemma Galdon Clavell, PhD, directoare a Eticas Foundation | Ludovica Jona, jurnalistă de investigație | Mihai Palimariciuc, analist politic, Centrul European de Politici
1.3: Voci din spatele valului verde european
În prim-plan, inițiativele „Opriți practica de îndepărtare a înotătoarelor rechinilor – Opriți comerțul cu înotătoare de rechini”, „Acoperișuri transformate în grădini ecologice” și „Să cultivăm progresul științific: recoltele contează!”
În cel de-al treilea episod al CitizenCentral, discutăm cu Nils Kluger, Almog Sade și Martina Helmlinger pe teme legate de mediu, evocând uscatul și mările deopotrivă.
Inițiativa cetățenească Stop Finning – Stop the trade („Opriți practica de îndepărtare a înotătoarelor rechinilor – Opriți comerțul cu înotătoare de rechini”) urmărește să pună capăt comerțului cu înotătoare de rechin în UE. Inițiativa Green Garden Roof Tops („Acoperișuri transformate în grădini ecologice”), lansată de un frate și o soră și de un grup de prieteni, urmărește ca spațiul nefolosit de pe acoperișurile marilor companii să fie transformat în spații verzi. Și în cele din urmă, discutăm cu unul din organizatorii inițiativei „Să cultivăm progresul științific: recoltele contează!”. Inițiativa s-a încheiat în vara anului 2021, însă reflecțiile sale pot fi foarte utile pentru cei care doresc să se implice într-o inițiativă cetățenească.
Dr. Nils Kluger, purtător de cuvânt al inițiativei cetățenești europene Stop Finning – Stop the trade („Opriți practica de îndepărtare a înotătoarelor rechinilor – Opriți comerțul cu înotătoare de rechini”)
- www.stop-finning-eu.org
- https://www.facebook.com/StopFinningEU
- https://www.instagram.com/stopfinningeu
- https://twitter.com/stopfinningeu
Almog Yoana Sade, reprezentantă a inițiativei cetățenești europene Green Garden Roof Tops („Acoperișuri transformate în grădini ecologice”)
- https://www.greengardenrooftops.com/
- https://www.facebook.com/GGRTECI
- Urmăriți-ne pe Instagram: @ggrt_euinitiative
- Twitter: @garden_tops
- Aflați mai multe despre inițiativă din acest articol: https://citizens-initiative-forum.europa.eu/blog/brighter-future-greener-europe_ro
Martina Helmlinger, cofondatoare și reprezentantă a inițiativei cetățenești europene „Să cultivăm progresul științific: recoltele contează!”
- https://cropsmatter.wixsite.com/mysite
- https://www.facebook.com/growscientificprogress
- Twitter: @GrowScientific
- Instagram: grow_scientific_progress
Gazda Méabh Mc Mahon discută și cu câțiva biologi marini și observatori de rechini din Țările de Jos și din Africa de Sud, apoi cu un specialist în acoperișuri verzi din Cehia.
Mulțumiri invitaților noștri:
Irene Kingma, biolog marin și consilieră pe politici și activități de lobby pentru Dutch Caribean Nature Alliance | Alessandro de Maddalena, biolog marin și profesor adjunct de Zoologia vertebratelor la Universitatea Milano-Bicocca | Pavel Dostal, președinte al Green Roof Association din Cehia, vice-președinte al European Federation of Green Roof and Living Wall Association (EFB) și director general al GreenVille
1.2: Putere cetățenilor – vocile care doresc mai puține granițe în Europa
Despre inițiativele cetățenești europene „Program de schimb pentru funcționarii publici” și „Alegători fără frontiere, drepturi politice depline pentru cetățenii UE”
În cel de-al doilea episod al CitizenCentral, îi ascultăm pe Adam Mazoyer și pe Rosalie van den Brink, care discută despre două inițiative cetățenești europene axate pe consolidarea implicării civice în comunitățile noastre. Inițiativa Civil Servant Exchange Program („Program de schimb pentru funcționarii publici (CSEP)”) își propune să ajute funcționarii publici să învețe unii de la alții și să soluționeze mai eficient problemele transnaționale – de la dezastre naturale la incidente de securitate cibernetică etc. Inițiativa „Alegători fără frontiere” pledează pentru consolidarea drepturilor democratice ale cetățenilor UE care doresc să voteze la alegerile naționale din țara în care locuiesc.
Adam Mazoyer, reprezentant locțiitor al inițiativei cetățenești europene Civil Servant Exchange Program („Program de schimb pentru funcționarii publici (CSEP)”)
- https://eci-csep.eu/
- https://twitter.com/CsepEci?s=09
- https://m.facebook.com/civilservantexchangeprogram/
- https://www.instagram.com/civilservantexchangeprogram/
- Aflați mai multe din acest articol: https://www.openaccessgovernment.org/an-erasmus-program-for-civil-servants/115686/
Rosalie van den Brink, voluntar în cadrul inițiativei cetățenești europene „Alegători fără frontiere”
Gazda noastră, Méabh Mc Mahon, discută și cu un pompier din Danemarca, cu directorul executiv al Institutului Bulgar de Administrație Publică, cu un profesor german de drept european care locuiește în Irlanda și cu directorul executiv al Serviciului European pentru Acțiune Cetățenească, responsabil cu funcționarea de zi cu zi a Forumului ICE.
Mulțumiri invitaților noștri:
Jakob Vedsted Andersen, de la Federația Asociațiilor de Ofițeri de Pompieri din Uniunea Europeană | Pavel Ivanov, de la Institutul Bulgar de Administrație Publică | Tobias Lock, profesor Jean Monnet de drept european la Universitatea Maynooth | Assya Kavrakova, director executiv al Serviciului European pentru Acțiune Cetățenească (ECAS)
1.1: Bine ați venit pe CitizenCentral
Despre inițiativele „Vineri pentru viitor” și „Salvați albinele și fermierii!”
În primul episod al CitizenCentral, îi ascultăm pe Paula Reyes și Helmut Burtscher, care discută despre 2 inițiative cetățenești europene a căror perioadă de colectare a semnăturilor s-a încheiat la sfârșitul lunii septembrie 2021. „Acțiuni referitoare la urgența climatică” (a cărei perioadă de colectare s-a încheiat pe 23 septembrie 2021) și „Salvați albinele și fermierii! Către o agricultură propice albinelor pentru un mediu sănătos” (a cărei perioadă de colectare s-a încheiat pe 30 septembrie 2021) sunt două dintre numeroasele inițiative cetățenești lansate de-a lungul anilor pe tema schimbărilor climatice și a biodiversității.
Paula Mariel Reyes Carrasco, activistă în cadrul mișcării „Vineri pentru viitor”, susținătoare a inițiativei cetățenești europene „Acțiuni referitoare la urgența climatică”.
Helmut Burtscher, de la Global2000 – Friends of the Earth Austria, organizator al inițiativei cetățenești europene „Salvați albinele și fermierii! Către o agricultură propice albinelor pentru un mediu sănătos”
Jurnalista Méabh Mc Mahon vorbește și cu unul dintre organizatorii primei inițiative cetățenești europene axate pe eliminarea tarifelor internaționale de roaming, acțiune de care mulți dintre noi ne bucurăm în prezent. Tot în acest episod: omul care a demarat mișcarea „Bunici pentru viitor”, din solidaritate față de tinerii care cer acțiuni de combatere a schimbărilor climatice; un fermier grec în agricultura ecologică; experți în politica pentru sustenabilitate și în importanța insectelor polenizatoare pentru fiecare dintre noi.
Mulțumiri invitaților noștri:
Alberto Alemanno, profesor Jean Monnet de drept european la HEC Paris | Annika Hedberg, Centrul European de Politici | Freidrich Zywitza, Bunici pentru viitor | Dara Stanley, University College Dublin | Sheila Darmos, sociolog, cofondatoare și autoare a SoutherLights.org