Direct la conținutul principal
Inițiativa cetățenească europeană

Orientări privind protecția datelor – Întrebarea 15

Înapoi la pagina principală a Orientărilor pentru organizatori cu privire la protecția datelor

 

Orientări privind protecția datelor – Întrebarea 15

Transmiterea declarațiilor de susținere colectate către statele membre, în vederea verificării – Care sunt rolurile și responsabilitățile atunci când se utilizează serviciul de transfer de fișiere al Comisiei? 

Se aplică în scenariul 2, atunci când transmiterea declarațiilor de susținere se face prin intermediul serviciului de transfer de fișiere al Comisiei

Îi puteți solicita Comisiei să transmită statelor membre declarațiile de susținere spre verificare, chiar dacă acestea au fost colectate pe suport de hârtie (reprezentantul fiind unicul operator de date).

Care sunt rolurile și responsabilitățile Comisiei?

  • Pune la dispoziția organizatorilor sistemul informatic relevant, configurat în prealabil pentru inițiativă.
  • Pune la dispoziția acestora instrumentul de criptare.
  • Asigură transmiterea către statele membre, în condiții de siguranță și de confidențialitate, a declarațiilor de susținere criptate și încărcate de organizatori.
  • Șterge fișierele stocate în mecanismul de transmitere, după ce s-a asigurat, împreună cu grupul de organizatori și cu statele membre, că transmiterea a fost finalizată.
  • Transmite grupului de organizatori cererile formulate de persoanele vizate, în vederea procesării ulterioare.
  • Furnizează o evaluare a impactului asupra protecției datelor, precum și o evidență a activităților de prelucrare și a serviciilor responsabilului cu protecția datelor în raport cu această operațiune de prelucrare.

Care sunt rolurile și responsabilitățile reprezentantului?

  • Criptează declarațiile de susținere (după scanarea celor prezentate pe suport de hârtie).
  • Încarcă declarațiile de susținere criptate în serviciul de transfer de fișiere.
  • Stabilește data transmiterii către autoritățile competente din statele membre.
  • Gestionează, în temeiul RGPD, toate cererile persoanelor vizate primite în această etapă de prelucrare. 

Puteți găsi toate informațiile despre obligațiile ambilor operatori asociați în acordurile privind exercitarea în comun a competenței de operator.

NOTĂ: 

Puteți alege să transmiteți declarațiile de susținere colectate pe suport de hârtie utilizând mijloacele proprii.

Trimiteri:

Articolul 4 alineatul (3) și articolele 10 și 12 din Regulamentul privind Inițiativa cetățenească europeană

Doriți să descoperiți totul despre ICE și să comunicați despre instrument?