Competenţele UE
Competenţele Uniunii sunt definite în Tratatele UE (articolele 2-6 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene – TFUE).
Competenţă exclusivă | Competenţă partajată | Competenţa de a sprijini, coordona sau completa acţiunile statelor membre | Competenţa de a lua măsuri pentru a asigura coordonarea politicilor statelor membre | |||
|
|
Actele europene obligatorii din punct de vedere juridic din aceste domenii nu pot implica armonizarea legislaţiei sau reglementărilor naţionale. |
Tratatul privind Uniunea Europeană conferă, de asemenea, Uniunii competenţa de a defini şi pune în aplicare o politică externă şi de securitate comună, inclusiv elaborarea, treptat, a unei politici de apărare comune.
NB: În majoritatea domeniilor în care UE poate acţiona, Comisia poate să prezinte o propunere de act juridic. Totuşi, în unele dintre ele, cum ar fi politica externă şi de securitate comună, Comisia nu are această competenţă.
Competenţele UE se împart în trei categorii:
- competenţă exclusivă (articolul 3 din TFUE) (doar UE este competentă să acţioneze)
- competenţă partajată între UE şi statele membre (articolul 4 din TFUE) (statele membre pot acţiona doar dacă UE alege să nu o facă)
- competenţa de a sprijini, coordona sau completa acţiunile statelor membre (articolul 6 din TFUE) – în aceste domenii, UE nu poate adopta acte obligatorii din punct de vedere juridic prin care să li se ceară statelor membre să îşi armonizeze legislaţia şi reglementările.
„Competenţă partajată” înseamnă că atât UE, cât şi statele sale membre, pot adopta acte obligatorii din punct de vedere juridic în domeniile vizate.
Totuşi, statele membre pot face acest lucru doar în situaţiile în care UE nu şi-a exercitat competenţa sau a încetat, în mod explicit, să o facă.
NU - actele Uniunii obligatorii din punct de vedere juridic legate de aceste domenii nu pot solicita armonizarea legislaţiei sau a reglementărilor naţionale.
Competenţa Comisiei Europene de a propune un act juridic al Uniunii
Actele juridice ale UE sunt actele legislative sau nelegislative adoptate de instituţiile UE.
Instituţiile UE pot adopta cinci tipuri de acte.
Acte obligatorii din punct de vedere juridic
- regulamente
- directive
- decizii
Acte care nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic
- recomandări
- avize
Pentru mai multe informaţii, consultaţi articolul 288 din TFUE
În procesul legislativ al UE, Comisia prezintă propunerile de acte juridice ale Uniunii. Pentru ca o propunere să capete forţă de lege, ea trebuie să fie adoptată de organele legislative. În majoritatea cazurilor, organele legislative sunt Parlamentul European şi Consiliul. În unele cazuri, doar unul dintre ele.
Iniţiativele cetăţeneşti invită Comisia să propună un act juridic. În cazul în care Comisia decide să prezinte o propunere, aceasta trebuie să fie adoptată de organul legislativ pentru a deveni lege.
Pentru mai mute informaţii despre procesul decizional în UE, accesaţi rubrica Cum se iau deciziile în UE.
NU – de exemplu, UE are competenţe în ceea ce priveşte politica externă şi de securitate comună, însă Comisia nu poate propune acte juridice în acest domeniu.
- În toate cazurile în care un act juridic al UE este adoptat printr-o procedură legislativă (ordinară sau specială), acolo unde Tratatele nu prevăd contrariul.
PRECUM ŞI
- în toate cazurile în care Tratatele prevăd explicit că responsabilitatea de a propune un act juridic revine Comisiei.
Este procedura decizională standard în majoritatea domeniilor de acţiune ale UE.
Este cunoscută şi sub denumirea de codecizie, deoarece implică adoptarea, atât de către Parlamentul European, cât şi de către Consiliu, a regulamentelor, directivelor sau deciziilor (a se vedea articolul 294 din TFUE). Niciuna dintre instituţii (Parlamentul European sau Consiliul) nu poate adopta singură un act legislativ.
Comisiei îi revine responsabilitatea de a prezenta propunerea de act legislativ Parlamentului European şi Consiliului.
Procedurile legislative speciale se aplică în cazurile speciale, menţionate de tratate în mod explicit, în care un regulament, o directivă sau o decizie sunt adoptate de Parlamentul European, cu participarea Consiliului, sau de Consiliu, cu participarea Parlamentului European (articolul 289(2) TFUE).
Procedurile legislative speciale diferă în funcţie de aspectul vizat.
Comisiei îi revine responsabilitatea de a prezenta propunerea de act legislativ organului legislativ (Parlament/Consiliu), dacă Tratatele nu prevăd contrariul.
DA – procedura de adoptare este definită, de la caz la caz, în tratate.
Aceste acte sunt adoptate pe baza unei propuneri a Comisiei, doar în cazul în care tratatele prevăd acest lucru.
Textul de mai sus are scopul de a-i ajuta pe organizatorii potenţiali ai iniţiativelor cetăţeneşti. El nu angajează responsabilitatea juridică a Comisiei Europene. De asemenea, nu este exhaustiv şi nu constituie o interpretare oficială a textului tratatelor.
