Direct la conținutul principal
Inițiativa cetățenească europeană

Minority SafePack – un milion de semnături pentru diversitate în Europa

Depunerea și examinarea

Inițiativa „Minority SafePack – un milion de semnături pentru diversitate în Europa” a fost prezentată Comisiei Europene pe 10 ianuarie 2020, după ce a colectat 1 123 422 de declarații de susținere – detalii în comunicatul de presă.

Pe 5 februarie 2020, organizatorii s-au întâlnit cu vicepreședinta Comisiei Europene pentru valori și transparență, Věra Jourová și cu doamna comisar pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel.

Pe 15 octombrie 2020 a avut loc audierea publică la Parlamentul European – detalii în comunicatul de presă.

Inițiativa a fost dezbătută în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European din data de 14 decembrie 2020. În rezoluția adoptată pe 17 decembrie 2020, Parlamentul European și-a exprimat sprijinul pentru inițiativă. detalii în comunicatul de presă al Parlamentului European.

Pe 14 ianuarie 2021, Comisia a adoptat o comunicare în care arată cum sprijină legislația UE existentă și recent adoptată diferitele aspecte ale inițiativei Minority SafePack. Răspunsul cuprinde și alte acțiuni subsecvente – detalii în comunicatul de presă.

Răspunsul Comisiei Europene și acțiuni ulterioare

Document oficial:

Principalele concluzii ale comunicării:

Incluziunea și respectarea bogatei diversități culturale a Europei fac parte din prioritățile și obiectivele Comisiei Europene. În ultimii ani, după prezentarea inițială a inițiativei în 2013, au fost luate diverse măsuri vizând mai multe aspecte ale propunerilor din cadrul inițiativei. Comunicarea evaluează fiecare dintre cele nouă propuneri individuale pe baza meritelor proprii, ținând seama de principiile subsidiarității și proporționalității. Deși nu sunt propuse noi acte legislative, aplicarea riguroasă a legislației și a politicilor care sunt deja în vigoare oferă un set puternic de măsuri în sprijinul obiectivelor inițiativei.

Măsuri subsecvente

Comisia monitorizează implementarea unor inițiative ale UE care au fost adoptate înainte ca inițiativa „Minority SafePack” să fie prezentată și care sunt direct relevante pentru aceasta. De asemenea, continuă să întreprindă măsuri de politică în aceste domenii. De exemplu:

  • Comisia derulează programe de finanțare în domeniile culturii și educației (în primul rând Erasmus+). Aceste programe sunt pe deplin accesibile comunităților mici de limbi regionale sau minoritare. Puteți găsi mai multe exemple de proiecte de promovare a limbilor regionale și minoritare finanțate prin programele Erasmus+ și Europa creativă în publicația din 2024 intitulată „Diversitatea lingvistică în Uniunea Europeană”. 
  • În ceea ce privește normele privind finanțarea UE în general, Comisia a consolidat respectarea drepturilor fundamentale în contextul fondurilor UE. Regulamentul privind dispozițiile comune (RDC) stabilește dispoziții pentru bugetul pe perioada 2021-2027. Acesta conține o „condiție favorizantă” prin care statelor membre li se cere să asigure respectarea Cartei drepturilor fundamentale și a principiului nediscriminării atunci când efectuează plăți din fondurile UE care fac obiectul RDC. Fondurile vor continua să sprijine integrarea socioeconomică, inclusiv pe cea a comunităților marginalizate, a grupurilor vulnerabile, printre care minoritățile etnice, în conformitate cu prioritățile și nevoile identificate de Comisie și de statele membre.
  • În ceea ce privește oportunitățile de cercetare, „Orizont Europa”, actualul program-cadru pentru cercetare și inovare (2021-2027) și programele de implementare a acestuia oferă, în special în cadrul clusterului 2 („Cultură, societate creativă și favorabilă incluziunii”), oportunități de cercetare vizând diversitatea culturală și lingvistică din Europa. Activitățile de cercetare cu privire la minoritățile naționale sau la diversitatea culturală și lingvistică pot fi realizate din perspective diferite și utilizând metodologii aplicate în diferite științe sociale și umaniste. Se vor propune în continuare oportunități pentru proiecte de cercetare cu privire la diversitatea lingvistică pe întreaga durată de viață a programului Orizont Europa (programele de lucru pentru perioada 2025-2027). 
  • În ceea ce privește propunerile inițiativei referitoare la serviciile mass-media audiovizuale, și anume de a asigura libertatea de a presta servicii și de a recepționa conținut audiovizual în regiunile în care locuiesc minoritățile naționale, Comisia monitorizează atât aplicarea Directivei serviciilor mass-media audiovizuale (Directiva 2010/13/UE, DSMAV), cât și aplicarea normelor referitoare la promovarea operelor europene. Raportul privind aplicarea Directivei DSMAV în perioada 2019-2022 a fost publicat în ianuarie 2024. Acesta confirmă că DSMAV rămâne un instrument esențial pentru reglementarea coordonării la nivelul Uniunii a legislațiilor naționale pentru toate mijloacele de comunicare audiovizuale și că principiul „țării de origine” a facilitat transmiterea transfrontalieră a canalelor de televiziune și a serviciilor de video la cerere (VOD). Raportul privind aplicarea normelor referitoare la operele europene în perioada 2020-2021 a fost publicat în iunie 2024. Noile norme care impun serviciilor la cerere să obțină în toate cataloagele lor o cotă de cel puțin 30 % de opere europene au fost introduse treptat de statele membre, ceea ce contribuie activ la obiectivul de promovare a diversității culturale în cadrul Uniunii.
  • În ceea ce privește propunerile inițiativei referitoare la geoblocare, ca urmare a primei evaluări la scurt timp a Regulamentului privind geoblocarea, Comisia a organizat în 2021 și 2022 un dialog cu sectorul audiovizual pentru a conveni asupra unor măsuri concrete de îmbunătățire a disponibilității conținutului audiovizual și a accesului la acesta în întreaga UE. Ultima reuniune a dialogului a avut loc pe 6 decembrie 2022. Detalii în raportul referitor la eveniment. Comisia a prezentat rezultatul dialogului în cadrul exercițiului de evaluare din 2024 cu privire la punerea în aplicare a Regulamentului privind geoblocarea
  •  În ceea ce privește promovarea diversității lingvistice în domeniul limbilor regionale și minoritare, Comisia își dezvoltă în continuare cooperarea pe această temă cu Centrul European pentru Limbi Moderne al Consiliului Europei (ECML). De exemplu, Comisia și ECML au organizat împreună în noiembrie 2023 un colocviu privind consolidarea sprijinului acordat limbilor regionale și minoritare într-un context plurilingv. Sunt în curs de elaborare studii de caz detaliate, cu scopul de a crea un repertoriu de bune practici.   
  • În cele din urmă, diversitatea lingvistică în Europa, care include limbile regionale și minoritare, este promovată în contextul Zilei europene a limbilor sau al Platformei europene pentru educația școlară. Ediția din 2024 a Zilei europene a limbilor a prezentat și a discutat rezultatele celui mai recent sondaj Eurobarometru pe tema „Europenii și limbile lor”. Unul dintre rezultate a fost că 85 % dintre europeni consideră că limbile regionale și minoritare ar trebui protejate. 

 

Alte informații

Într-o hotărâre din 9 noiembrie 2022 (cauza T-158/21), Tribunalul Curții de Justiție a Uniunii Europene a respins cererea grupului de organizatori „Minority SafePack” de a anula Comunicarea C(2021) 171 a Comisiei. Potrivit hotărârii, Comisia nu a săvârșit nicio eroare de drept și nici nu și-a încălcat obligațiile de motivare în comunicarea sa, în care se afirma că, în acel stadiu, nu era necesară adoptarea vreunui alt act juridic pentru atingerea obiectivelor urmărite de ICE.

Detalii în comunicatul de presă privind hotărârea

Pe 21 ianuarie 2023, organizatorii au introdus la Curtea de Justiție un recurs împotriva acestei hotărâri.

 

Doriți să descoperiți totul despre ICE și să comunicați despre instrument?